Gânduri, gânduri

Daniel Săuca

Prin 2013, i-am răspuns d-nei Irina Goanță unei serii de întrebări. Reiau în acest cadru câteva răspunsuri. Și pentru că nu merită să uităm.

Nu ştiu dacă sunt om de cultură. Nici nu ştiu dacă mai are vreo importanţă să te defineşti astfel, de altfel destul de general. Într-o societate bulversată şi bulversantă în privinţa valorilor, probabil un lucru important este să îţi vezi de treabă. Să citeşti, de pildă. Ori să fii editor. Sunt dintre/printre cei care încă mai citesc în format clasic, din păcate nu aşa de mult cum mi-aş dori şi cum ar merita diversele iniţiative în care sunt implicat. Lectura, lecturile m-au ajutat esenţial să-mi construiesc un alt destin, decât cel social, un destin esenţial, deseori şubred, dar în care mă simt mai confortabil, mai liniştitor. Cititul, personajele literare cu siguranţă mai interesante decât oamenii (apud N. Manolescu), şi apoi lecturile din opere filosofice, m-au ajutat, să zicem, să-mi construiesc diverse tipuri de evadări din cotidianul cenuşiu. A rămas cenuşiu de când mă ştiu. În capitalismul nostru de cumetrie (Ion Iliescu parcă a zis asta), cenuşiul e poate mai împopoţonat, mai vesel, dar tot cenuşiu, gri rămâne.

Avem nevoie de cultură, de orice faptă a spiritului, a minţii, a gândurilor bune, a credinţei. Cultura credinţei cred că este foarte importantă, ca şi reinventarea, dacă pot spune aşa, a lecturii în rândul tinerilor (fenomen care are loc astăzi, dar într-o cheie greşită, a unei supertehnologii fără substanţă spirituală şi fără rânduială culturală). Trăim într-o societate care pune tot mai puţin accent pe faptele cu adevărat bune. Suntem schilodiţi continuu de vorbăria fără rost, de propaganda publicitară, de minciuna sistemică a politicienilor, de aroganţa oamenilor de cultură şi a clerului (mulţi dintre ei), de indolenţa, din păcate, a multor profesori, trăim adică – cel puţin aşa văd/simt – într-o societate a minciunii, a făţărniciei, a ipocriziei generalizate, în care şi elitele, sau mai ales ele, sunt pervertite. Nu am descoperit acum acest tip, să zicem, de societate. Istoria civilizaţiei umane ne oferă destule exemple ale decăderii, desacralizării. Una din problemele la zi poate fi: în ce măsură „cultura”, „oamenii de cultură” mai sunt motoare ale binelui în societatea actuală? Probabil vom răspunde şi la această întrebare. Deocamdată bâjbâim.